Nasr al-Ansi, lider al grupării teroriste al-Qaida din Peninsula Arabia (cunoscută cu abrevierea AQAP), apare într-un clip de 11 minute publicat miercuri pe YouTube. În înregistrare, al-Ansi spune că masacrul de la Clarlie Hebdo, soldat cu 12 morți, a fost organizat „pentru a răzbuna Profetul”, mai scrie AP.
De altfel, și în filmările și relatările martorilor, frații Cherif și Said Kouachi, autorii atentatului, au fost auziți strigând „Profetul a fost răzbunat”.
În același clip, Nasr al-Ansi spune că Franța face parte din „grupul Satanei” și avertizează că vor mai exista „tragedii și teroare”.
Aceeași ramură a al-Qaida a mai transmis, zilele trecute, într-un alt video, că este responsabilă de atentatul împotriva Charlie Hebdo. Cu acea ocazie, vorbea un alt lider, Harith bin Ghazi Al-Nadhari. „Unii dintre fiii Franței au fost lipsiți de respect față de Profetul Mahomed, astfel că un grup de soldați credincioși ai jihadului au mers la ei și le-au arătat ce înseamnă respectul și care sunt limitele libertății de exprimare. Soldații care îl iubesc pe Allah și pe profeți au venit la voi, nu s-au temut de moarte, au iubit martiriul pentru cauza lui Allah”, spunea Harith bin Ghazi Al-Nadhari, în videoul amintit.
„Lumea se întreabă care este legătura dintre frații care au comis operațiunea contra redacției Charlie Hebdo și Al-Qaida. (…) Operațiunea a fost coordonată de conducerea AQAP, iar ținta a fost aleagă cu grijă, pentru a răzbuna ofensele aduse onoarei Profetului Mahomed. Ținta a fost aleasă în Franța din cauza rolului evident al acestei țări în războiul împotriva islamului în națiuni oprimate”, a adăugat liderul terorist, citat de Institutul SITE, care monitorizează site-urile islamiste, conform Mediafax.
„Operațiunea este rezultatul amenințărilor șeicului Osama ben Laden (fostul lider al rețelei Al-Qaida – n.red). El a avertizat Occidentul asupra consecințelor persistenței în blasfemii împotriva valorilor sfinte musulmane. Am întârziat cu mesajul de revendicare din rațiuni care țineau de siguranța autorilor operațiunii”, explică Al-Nadhari.
Amintim că, zilele trecute, Secretarul american de Justiție, Eric Holder, a declarat că nu există „informații credibile” care să lege al-Qaida sau Statul Islamic de atentatele din Paris, după cum a relatat AFP, citată de Mediafax.
„În acest stadiu, nu avem informații credibile care să ne poată permite să stabilim ce organizație este responsabilă” pentru aceste atacuri, a declarat duminică oficialul pentru postul de televiziune american ABC. Holder a făcut aceste declarații la Paris, unde a participat la o reuniune internațională împotriva terorismului.